În contextul deficitului de energie electrică al României, care ar putea crea probleme atât consumatorilor casinici cât şi celor industriali, sistemul energetic românesc arată din în ce mai multe vulnerabilităţi. Romulus Cristea, jurnalist România liberă, dezbate împreună cu Jean Constantinescu, doctor inginer în sisteme electroenergetice, problemele pe care România le are în domeniul energiei electrice. Principalele teme de discuţie sunt: ineficienţa sistemului energetic, care duce la încărcarea facturilor de energie la populaţie, menţinerea în viaţă a producătorilor cu subvenţii generoase, eliminarea într-un timp scurt a arifelor reglementate la energie. În cele din urmă se pune întrebarea: Este privatizarea termocentralelor o soluţie? La o primă vedere ea ar putea duce la creşterea veniturilor şi a locurilor de muncă. Jean Constantinescu a înfiinţat, organizat şi condus Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE (1999) şi Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice - Transelectrica (2000). Ca specialist a studiat în Franta şi SUA.